Acasa

Mantuitorul_Maica_Domnului

Bine ati venit!

Acesta este site-ul Parohiei Ortodoxe Romane din Kempten cu hramul„Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava” (2 iunie) si „Sfantul Bonifatiu” (5 iunie)

Sfanta Liturghie se desfasoara duminica incepand cu ora 10:00 in Biserica St.Michael, iar in fiecare a doua duminica din luna, incepand cu ora 11.00                     Adresa Bisericii:  Memminger Strasse 119, 87439   Kempten

PROGRAM SPOVEDANIE

06.10.2018 – ora 09.00

 

Program slujba lunile Septembrie – Octombrie  –                                              Noiembrie 2018

    –   09    Septembrie – 11.00    Sfanta Liturghie 

    –   23    Septembrie  – 10.00   Sfanta Liturghie

     –  07    Octombrie  –  09.30   Sfanta Liturghie 

    –   14    Octombrie  – 11.00   Sfanta Liturghie

    –   21    Octombrie  –  10..00   Sfanta Liturghie  

    –   04    Noiembrie  –  09.30   Sfanta Liturghie  

    –   08   Noiembrie  –   10.00   Sfanta Liturghie

      – 10    Noiembrie   –  17.00   Taina Sfantului Maslu  

     –  11    Noiembrie   –  11.00   Sfanta Liturghie  

 

 

 

 

DUMINICA  a XVIII-a DUPA RUSALII ( Pescuirea minunata ) – 23 SEPTEMBRIE 2018

 

 

APOSTOL  – 23 Septembrie 2018  Fratilor, cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, Precum este scris: „Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac”. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.”       ( CORINTENI IX, 6 – 11 )

 

SFANTA EVANGHELIE  – 14 Septembrie 2018  : ” În vremea aceea s-au sfătuit arhiereii  şi bătrânii poporului împotriva lui Iisus , ca să-L omoare şi L-au dus la Pilat zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.  Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.  Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.  Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte.  Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.  Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. ”                ( IOAN  XIX, 6 – 11; 13 – 20; 25 – 28; 30 – 35 )

SFANTA EVANGHELIE –  23 Septembrie 2018  : ” În vremea aceea şedea lângă lacul Ghenizaret, si a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. ” ( LUCA V, 1 – 11 )

Împotriva caricaturilor – O apărare a Bisericii Ortodoxe Române

În rubrica  „Comentarul oaspeților” a ziarului elvețian Neue Zürcher Zeitung, Biserica Ortodoxă Română a fost acuzată că a fost „slugă  a puterii”, atât sub fasciști, cât și sub comuniști. Articolul de față, semnat de Jürgen Henkel (sursa, în limba germană, în același ziar – NZZ din 21 august – aici) se apără în fața acestei teze.

„Sine ira et studio” (Fără ură și părtinire, n.tr.), așa sună începând de la istoricul roman Tacitus deviza cercetărilor istorice. Pentru istoricul vienez Oliver Jens Schmitt această poruncă de breaslă cu privire la obiectivitate nu pare să se aplice, atunci când scrie despre Biserica Ortodoxă Română (BOR).

Cine se ocupă de BOR întâlnește singura Biserică Ortodoxă de limbă latină, care s-a înțeles pe sine întotdeauna drept pod între Biserica Răsăriteană și cea Apuseană. BOR este intens implicată în mișcarea ecumenică, face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) și Conferința Bisericilor Europene (CEC). În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România ca prima țară ortodoxă, la invitația BOR. În 2007, tot la inițiativa BOR, în România a avut loc a treia Adunare Ecumenică Europeană (AEE3). Întâlnirea a avut loc nu în celebrele mănăstiri ortodoxe din Moldova, ci în Sibiu, inima lutheranismului și a sașilor transilvăneni.

Jocul de șah al Securității

Decizia referitoare la vizita Papei și pentru locul de desfășurare a celei de-a treia conferințe a Bisericilor Europene a fost luată de către fostul Patriarh Teoctist (1986-2007) în cadrul și cu acordul Sfântului Sinod. Din personalitatea sa sunt extrase în Occident imagini caricaturizate fără precedent. Scrisoarea lui de „loialitate” la adresa lui Ceaușescu bântuie până astăzi peisajul jurnalistic.
Aceasta a fost o genială mutare de șah a Securității. După congresul PCR din noiembrie 1989, toți liderii religioși și-au trimis telegramele standardizate către conducerea partidului. Telegrama lui însă a fost păstrată și publicată tocmai în zilele fierbinți ale Revoluției din decembrie. Atunci Patriarhul s-a retras, pentru a nu fi piedică pentru un nou început de drum, dar a fost convins de reprezentanții Bisericii din țară și din străinătate să își continue slujirea, pentru a evita o ruptură eclesială. A urmat o perioadă de înflorire a Bisericii.

În ciuda unor voci anti-occidentale din rândul monahismului, după 89 Biserica a susținut mereu integrarea occidentală a țării.

Teoctist a slujit ca mitropolit și patriarh chiar în faza opresiunii celei mai mari. Odată cu confiscarea comunistă a puterii în 1944, a început o persecuție brutală și împotriva BOR. Au fost desființate episcopii, au fost interzise revistele teologice, au fost închise facultățile de teologie și sute de mănăstiri, au fost cenzurate publicațiile. Numai facultăților din Sibiu și București li s-a permis să continue – fiind retrogradate însă la rangul de școli superioare bisericești. Episcopi ortodocși, teologi și creștini laici au fost închiși și uciși de miile. A fi slujitoarea puterii arată altfel.

Institutul de Studiere a Totalitarismului vorbește despre peste 1700 de preoți ortodocși care au suferit până în 1989 în temnițe și lagăre. Mulți și-au pierdut viața, așa cum este documentat în Martirologiul Românesc –  o inițiativă comună a teologilor ortodocși, catolici și protestanți, arhiviști și istorici. Acest volum din 2007 documentează în 800 de pagini imagini din viața preoților, teologilor și episcopilor, precum și a creștinilor laici care au fost victime ale comunismului.

Schmitt nu pare să cunoască această sursă. Astăzi Radu Preda, un recunoscut teolog ortodox, conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), instituția centrală care se ocupă cu studierea violențelor trecutului. În ultimul an, BOR a dedicat numeroase proiecte de cercetare și conferințe în întreaga țară memoriei victimelor comunismului. Nu se poate ca Schmitt să ridiculizeze mii de victime ale comunismului din rândurile acestei Biserici și să răspândească teze anti-ortodoxe ale unei vinovății colective.

Compromise inevitabile

Istoricul vienez ignoră pur și simplu multe fapte și surse. Astfel, îl defăimează pe teologul de renume internațional Dumitru Stăniloae ca naționalist. Însă ignoră faptul că acesta a fost întemnițat, din 1958 până în 1963, ca oponent al regimului. Schmitt pare să ia în serios simulacrele de procese comuniste. Nimic nu era mai convenabil pentru regim decât declararea clericilor drept fasciști prin decizii judecătorești pentru a-i pune pe adversari în spatele gratiilor. Faptul că filozofii și politicienii, teologii ortodocși și greco-catolici din perioada interbelică și din timpul fascismului au realizat o adevărată competiție în retorica națională care concorda cu discursul mișcării legionare de dreapta poate fi criticat din punctul de vedere al zilelor noastre, dar corespundea Zeitgeist-ului de atunci. Stăniloae s-a îndepărtat mai târziu de tezele sale naționaliste timpurii.

Toate comunitățile religioase au trebuit, în timpul comunismului, să recurgă la compromisuri cu regimul, pentru a-și menține viața religioasă. Exemplar este volumul jubiliar pentru aniversarea de 60 de ani ai dictatorului Ceaușescu („Omagiu președintelui Nicolae Ceaușescu“), din 1978. Acolo pot fi citite elogiile tuturor liderilor religioși, începând cu Patriarhul Iustin, episcopul romano-catolic Márton Aron al Transilvaniei, episcopii protestanți maghiari, episcopul evanghelic Albert Klein, muftiul Mehmet Jakub și rabinul-șef Moses Rosen. În dosarele Departamentului Cultelor se află, de asemenea, cu grijă păstrate, elogiile reprezentanților bisericești catolici și evanghelici la adresa Statului și regimului la conferințele bisericești. Îi pare a fi cu totul necunoscută lui Schmitt mărturisirea Sfântului Sinod al BOR din ianuarie 1990, în care episcopii cer iertare pentru faptul că nu au făcut o rezistența decisivă împotriva regimului.

În ciuda unor voci anti-occidentale din rândul monahismului, după‘89, Biserica a susținut mereu integrarea occidentală a țării. La conferința de la Snagov din 2000, BOR împreună cu reprezentanții altor comunități religioase au susținut, printr-o declarație comună, aderarea țării la UE. Biserica a intervenit, într-adevăr, în politică. În același an, Patriarhul Teoctist a avertizat, chiar înainte de alegerea președintelui, cu privire la candidatul naționalist Corneliu Vadim Tudor. Faptul că în mod izolat, câte un preot de țară s-a pronunțat în 2014 împotriva alegerii lui Klaus Iohannis, poate fi considerat cel mult o notă de subsol la aceste alegeri. Conducerea Bisericii s-a distanțat în mod clar de această poziție.

Aserțiunea cu privire la o instrumentalizare a BOR de către Biserica Ortodoxă Rusă aparține mitologiei. Cele două Biserici se află într-un conflict profund din cauza revendicărilor jurisdicționale din Republica Moldova, unde există o Mitropolie rusă și una românească. Întâlnirile oficiale cu fotografii frumoase nu sunt decât un ornament mediatic. BOR se distinge în mod hotărât de Biserica Ortodoxă Rusă și a participat, de asemenea, decisiv, cu 25 de episcopi, la Sinodul panortodox din Creta în 2016, care a fost respins de Ortodoxia rusă. BOR a refuzat categoric criticile fundamentaliste venite din interiorul său. Faptul că BOR se plasează în favoarea familiei tradiționale și împotriva căsătoriilor homosexuale o așează de aceeași parte a baricadei cu Biserica Catolică.

Dreptul la catedrala proprie

Cu totul falsă este prezentarea lui Schmitt că patriarhii ortodocși au colaborat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice. Rezoluția dictată de guvern cu privire la dizolvarea acestei Biserici a fost emisă în 1948, an în care Biserica Ortodoxă însăși era deja doar un obiect, și nu subiect al acțiunii. Ea a primit doar biserici și nu bunuri ale uniților, acestea fiind confiscate de stat. Și legat de aceasta, fonduri guvernamentale sunt distribuite tuturor comunităților cultice din România. Cifrele pot fi găsite în rapoartele anuale ale Departamentului Cultelor.

Este ridicolă asocierea credibilității Bisericii exclusiv cu trei scandaluri care implică homosexualitatea unor clerici. Biserica s-a distanțat de aceștia în timp record. Iar faptul că BOR își construește o mare catedrală în capitală, este dreptul ei. Ce ar fi Viena fără „Steffl” ? (Domul Sf. Ștefan, n.tr.)

Se pot aduce multe critici la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Defăimarea și teza vinovăției colective nu aduc însă niciun câștig cunoașterii.

 

Jürgen Henkel, dr. teol., pastor evanghelic luteran în Selb, Bavaria, este un specialist în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Teza sa de doctorat – „Eros und Ethos. Mensch, gottesdienstliche Gemeinschaft und Nation al Adressaten theologischer Ethik bei Dumitru Stăniloae”, Lit Verlag, Münster – Hamburg – London, 2003, apărută în româneşte, în traducerea diac. Ioan I. Ică jr., la Editura Deisis din Sibiu, în 2004, cu titlul „Îndumnezeire şi etică a iubirii în opera părintelui Dumitru Stăniloae“, a fost distinsă cu un premiu de promovare al Societăţii Sud-Est Europene din München. A condus între 2003 și 2008 Academia Evanghelică Transilvania. Este editor a condus între 2003 – 2008 Academia Evanghelică Transilvania. Este editor al Bibliotecii Teologice Germano-Române și co-fondator al Institutului German-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog“.

Traducere: Biroul de Presă al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Sursa: Neue Zürcher Zeitung/NZZ, 21. August 2018 (www.nzz.ch/meinung/wider-die-zerrbilder-eine-verteidigung-der-rumaenischen-orthodoxen-kirche-ld.1411942)

BOTEZURI SI CUNUNII
Programarea nuntilor si a botezurilor se face împreună cu preotul slujitor al Bisericii . Cei care doresc sa faca un botez sau o nunta în biserica noastră , trebuie sa discute prima data cu  preotul in vederea stabilirii de comun acord a datei cand va avea loc slujba,  dupa care isi poate rezerva restaurantul sau  locul unde va avea loc masa festiva . In felul acesta se  evita lipsa de comunicare dintre preoți si credinciosi. Vă mulțumim pentru înțelegere!

 

Formularul pentru impozit – aici puteti descarca formularul pentru impozit

APEL

Iubiti credinciosi,
multumim tuturor membrilor bisericii noastre care prin contributia lor financiara ne sprijina pentru a avea  cele trebuincioase si necesare atat pentru savarsirea slujbelor  cat si a intretinerii sfantului lacas . Pentru bunul mers al bisericii noastre avem nevoie de sustinerea si ajutorul dumneavoastra. De aceea facem un apel la toti enoriasii sa devina membri, in asa fel incat sa ne putem sustine pe viitor . In acest scop va rugam sa completati o cerere de inscriere. Biserica noastră nu primește ajutor financiar de la Mitropolia Ortodoxă Română din Nürnberg sau de la Patriarhia Ortodoxă Română din București. Pentru biserica  în care slujim si  sfintele slujbe se plătește o chirie de 20 Euro  pentru fiecare slujba pe care o facem pe timp de vara (Aprilie-Octombrie) si 50 de Euro pentru fiecare slujba pe care o facem pe timp de iarna ( Noiembrie -Martie). Lunar sunt și alte cheltuieli prevăzute și neprevăzute. Mulțumim tuturor celor care s-au înscris ca membri plătitori ai bisericii noastre și, de asemenea, celor care au făcut și fac donații .
Contributia este 150 € pe an de familie. De altfel, orice alta suma este binevenita. Contributia se poate plati lunar, trimestrial sau anual direct in contul bancar al parohiei. Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa primeasca ajutorul dumneavoastra si va multumim pentru bunavointa, si intelegere. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Datele de cont:

Sparkasse Allgäu

IBAN: DE 57 7335 0000 0515 3287 30
BIC: BYLADEM1ALG

Sigla ” RX ” – roman ortodox ( rumänisch orthodox )
In curand fiecare dintre noi va trebui sa isi faca taxele si sa plateasca impozitul la stat. Indemnul nostru este ca fiecare roman sa mearga la primaria din orasul in care locuieste ( Anmeldungamt) si sa se inregistreze ca „roman – ortodox”. Formularul pentru impozit, poate fi descarcat de pe site-ul bisericii noastre. In el este mentionat faptul ca suntem recunoscuti in Germania ca romani ortodocsi. Odata inregistrati la Primarie cu aceste acte, ele vor fi trimise automat si la Finanzamt. Pe formularele de la Finanzamt la rubrica „Religie-Religion” trebuie doar completate literele „rx” care inseamna „roman-ortodox” . Cu privire la aceasta , Inalt Prea Sfintitul Parinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Roman al Germaniei, Europei Centrale si de Nord, ne spunea mereu: „Compatriotii nostri trebuie sa se declare romani ortodocsi si sa spuna functionarului respectiv ca exista si pentru romanii ortodocsi sigla „rx”. Altfel, vor fi inscrisi ca „griechisch-orthodox” sau „russisch-orthodox” și nu ca români. Actiunea noastra este foarte importantă pentru că în viitor se preconizează perceperea unui impozit special, obligatoriu ca in Italia, Spania… care va fi trimis catre Bisericile respective sau Statului pentru opera sociala (cei care nu au apartenenta religioasa). În aceste condiții, ne putem afla în situația neplăcută de a nu primi fonduri de la stat, fiindcă românii vor apărea în bazele de date ca greci ortodocși sau ca ruși ortodocsi.

Se intelege de la sine ca fiecare parohie va primi de la stat dupa cati credinciosi declarati are ca „rumänisch-orthodox”.

Cu binecuvantare!
+Serafim

 

Fapte de milostenie ale Inalt Prea Sfintitului Parinte Serafim

 

 

 

”Primiți pe preoți! Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă!”

Preotul nu poate primi la Spovedanie pe cei care nu se angajează că vor lăsa păcatul sau pe cei care sunt îndoielnici în credință. Preotul trebuie să-l cârmuiască prin cuvânt și prin rugăciune pe credincios și, dacă e nehotărât, nu poate să-l spovedească. De asemenea, nu poate primi preotul pe acei credincioși care nu încetează păcatul. Dacă femeia care a făcut un număr de avorturi nu dă legământ, cu capul sub Sfânta Cruce, că nu mai face niciun avort, preotul n-o poate dezlega și cine o va dezlega să răspundă!

Sfinții Părinți și canoanele ne opresc să dezlegăm pe cei care nu se angajează că nu vor mai face păcatul. Încerc să vă conving că preotul este tot om, nu-i fiară, nu-i înger din cer. E tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți! Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți.

Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania, Taina Împăcării, Editura Doxologia, Iași, 

 

https://www.trinitas.tv/este-un-pacat-sa-practicam-yoga/

 

Tradiția spune că Petru a plâns până în ziua Învierii Domnului

Aceeași iubire în fața slăbiciunii omenești o va primi și Petru, căruia Iisus îi spusese că nu va cânta cocoșul până ce nu se va lepăda de El de trei ori. Învățătorul era prins, apostolii fugiseră, doar Ioan și Petru urmau îndeaproape grupul ce-L purta spre judecată. La curtea arhiereului Caiafa, unde Iisus era interogat, aveau acces doar ostașii și membrii Sinedriului. Acolo avea Petru să se lepede de trei ori de Mântuitorul și îndată a cântat cocoșul. Cu numai câteva ceasuri în urmă, se grăbise să facă făgăduieli de care nu știa dacă se putea ține: „Și de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui”, după cum amintește Marcu, sau: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte”, potrivit versiunii lui Luca, sau, în sfârșit: „Dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”, conform mărturiei lui Matei. Sfântul Evanghelist Luca notează că, după ce a cântat cocoșul, „întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru”. O clipă doar, o privire plină de mustrare, dar și de duioșie, de tristețe și poate și de îmbărbătare. Tradiția spune că Petru a plâns până în ziua Învierii Domnului. După Înviere, Mântuitorul îl reașază din nou păstor, printr-o întreită mărturie a dragostei Sale. Urmează judecata Sinedriului, apoi judecata lui Pilat și pedeapsa definitivă pentru „regele iudeilor”: Răstignirea.

Toate acestea sunt relatate în primele cinci pericope evanghelice ale deniei din această seară. Acum are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar și așezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”. Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezintă cerul, și așezarea ei în naosul bisericii, care simbolizează lumea, reprezintă ieșirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiască și venirea Sa, în istorie, în lume.

Crucea Domnului și mormântul Său s-au multiplicat, la nesfârșit, în toate bisericile creștine, în chipul Sfintei Mese și al Crucii aflate în altarele bisericilor din toată lumea. Oamenii aflați în fața altarului bisericesc devin, astfel, pelerini la mormântul Domnului. Cântarea bisericească din Joia Mare numește pe Hristos „Mirele Bisericii”, întrucât Biserica ia naștere prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului și devine vizibilă în ziua de Rusalii, prin Pogorârea Duhului Sfânt, după făgăduința făcută apostolilor la Cina cea de Taină. Între Sfânta Cruce și sfântul altar există o strânsă legătură: crucea este altarul jertfei dureroase a Mântuitorului, în timp ce altarul este locul de jertfă nesângeroasă a Fiului lui Dumnezeu, prin Sfânta Euharistie. Crucea este izvorul prin care a pornit harul mântuirii către noi, în timp ce altarul împărtășește acest har credincioșilor. Sfânta Cruce a vorbit o singură dată, pentru totdeauna, atunci când a fost înfiptă pe Golgota, predică pe care o vor auzi și asculta toate popoarele, până la sfârșitul lumii.

 

 

 

RO | DE

Având în vedere faptul că Biserica în construcţie va avea ca hram principal sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci – 14 septembrie – ale cărei semnificaţii să ne reamintească permanent că suntem chemaţi să ne asumăm crucea propriei noastre identităţi, arhitecţii noştri au proiectat în formă de cruce şi stâlpii de la subsolul bisericii, care susţin întregul edificiu. Aceşti stâlpi, pe care îi oferim spre donare, reprezintă o lucrare deosebită în sine, deoarece pe fiecare dintre ei va fi inscripţionat textul uneia din cele 10 Porunci ale Decalogului precum şi alte cruci şi simboluri creştine, arătând astfel că Noul Testament se sprijină pe Vechiul Testament, aşa cum Biserica este susţinută pe coloanele în formă de cruce din subsol și care constituie însăși baza și structura sa.

Actualmente, aceşti stâlpi cruciformi se toarnă la Bucureşti, de unde vor fi ulterior transportaţi pe şantier pentru a fi montaţi la locul lor. Este vorba de o muncă foarte migăloasă, dacă ne gândim doar la faptul că cele 10 Porunci, în română şi germană, cuprind în total aproximativ 10.000 de semne. Fiecare literă trebuie să fie lucrată individual, cu atenţie deosebită atât la cofrare, cât şi la betonare şi decofrare, deoarece textul inscripţionat trebuie să rămână intact. Aceeaşi atenţie este necesară şi ulterior în timpul transportului şi montării. Preţul de producţie şi transport al fiecăruia din aceşti stâlpi a fost calculat la 9.300 de Euro.

Oferim aceşti stâlpi cruciformi spre donare celor care au râvna şi posibilitatea să facă acest lucru, persoane fizice sau instituţii, care doresc să-şi arate şi în acest mod susţinerea pentru construirea Aşezământului. Este vorba de o acţiune cu o pronunţată încărcătură simbolică, în care susţinerea Crucii şi prin ea a Bisericii urmează a fi făcută printr-un gest de o deosebită jertfelnicie, izvorâtoare din credinţa în Crucea şi Învierea lui Hristos. Pentru donarea unui stâlp se pot uni laolaltă şi două sau trei familii.

Donatorii sunt rugaţi să ne transmită la adresa secretariat@cbrom.de  sau telefonic la numărul +49-89-66060884, următoarele: 1) dacă au vreo preferinţă cu privire la porunca din decalog inscripţionată pe stâlpul pe care doresc să-l doneze, 2) dacă doresc ca donaţia să rămână anonimă sau poate fi publică, în acest caz urmând să ne transmită şi datele de contact. Numele lor vor fi înscrise pe o plăcuţă metalică care va avea rol de amintire și de pomenire a ctitorilor şi va fi montată în dreptul ferestrei din proscomidiarul de la subsolul bisericii. Bineînţeles, mai important este faptul că ei vor fi pomeniţi la sfintele slujbe între ctitorii şi binefăcătorii bisericii cât va dăinui aceasta.

În imaginile de mai jos se pot vedea atât desene şi planuri ale stâlpilor, fotografii cu primii stâlpi abia turnaţi la Bucureşti, precum şi o simulare 3d a subsolului bisericii atunci când va fi finalizat.

 

 

 

Există subiecte tabu pentru Biserică?

Percepţia potrivit căreia viaţa spirituală nu are legătură cu ceea ce decide omul să facă cu trupul său este complet greşită, fiind chiar o formă nouă de nestorianism practic. Aşa cum adepţii acestei erezii (sec. al V-lea) credeau că naturile divină şi umană ale Mântuitorului Iisus Hristos sunt complet separate, la fel, noii nestorieni separă aberant viaţa trupului de cea a sufletului. Sfântul Chiril se exprima edificator împotriva acestei absurdităţi: „Căci Unul şi Unicul Hristos nu este dublu, chiar dacă este înţeles reunit într-o unitate de nedespărţit din două realităţi diferite, după cum şi omul, de asemenea, deşi este alcătuit din suflet şi trup, nu este socotit dublu, ci mai degrabă unul din amândouă” („Scrisoarea a treia a Sfântului Chiril către Nestorie”, în Hotărârile dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, pr. Sorin Şelaru (coord.), Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 215).

Cei care îmbrăţişează, cu sau fără ştiinţă, acest nestorianism practic sunt aceia care ar dori ca Biserica să nu se amestece în chestiuni de budoar, pe principiul că ţine de viaţa privată. Biserica respectă dintotdeauna sfera intimă a persoanei, dar este misiunea ei să atragă atenţia asupra păcatelor care duc la moartea trupului şi la osânda veşnică a sufletului. Sfântul Apostol Pavel tratează cu pudoare subiectul sexua­lităţii, atunci când este vorba de a intra în detalii privitoare la modurile de destrăbălare ale unora: „Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi” (Efeseni 5, 12).

Cu toate acestea, în altă epistolă, Apostolul nu se jenează să prezinte un desfăşurător al păcatelor, în care dă nume chipurilor depravării: „Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,/ Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii (i.e. violatorii, n.n.) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 9-10). Altădată, nu se sfieşte să discute cu francheţe despre intimitatea vieţii de familie şi chiar le recomandă soţilor creştini – cât de concret! – să întreţină frecvent relaţii trupeşti, păstrând însă absti­nenţa în posturi pentru un interval acceptat de amândoi: „Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său (…) Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (1 Corinteni 7, 2, 5).

Iată numai câteva repere biblice pentru a înţelege că nu există subiect interzis pentru Biserică. Este voie şi chiar recomandat să se abordeze ches­tiuni care îi frământă astăzi pe toţi, chiar dacă sunt subiecte delicate, pentru că ţin de sfera privată. Toate aspectele legate de moralitatea vieţii sexuale şi bioetică nu pot fi lăsate în afara preocupării Bisericii.

Omul nu se mântuieşte trăind dedublat o viaţă cu mintea la Dumnezeu, dar cu trupul scufundat în păcate. Pilda celor zece fecioare ne arată, pe de altă parte, că nu ne mântuim numai prin asceza trupului, neprihănire trupească şi post alimentar, ci şi prin cultivarea milosteniei şi a curăţiei în suflet.

Îngăduit este aşadar să vorbim despre toate, autocenzurându-ne numai în perspectiva consecinţelor negative posibile ale afirmaţiilor noastre. Să luăm aminte, căci pentru orice cuvânt neziditor vom fi traşi la răspundere în ziua Judecăţii (Mt. 12, 36). Este ceea ce reliefa şi Cuviosul Paisie Aghioritul, când îndemna şi pe credincios, dar şi mass-media bisericească să manifeste prudenţă (şi) la capitolul publicităţii făcute păcatelor, pentru a nu produce sminteală celor mai slabi în credinţă: „Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât. Tot astfel este şi atunci când, fără discernământ, dăm publicităţii păcatele celorlalţi şi pricinuim un mare rău” (Cuvinte II, Trezvie duhovnicească, Editura Schitul Lacu, Sfântul Munte ­Athos, Bucureşti, 2000, pp. 65-66).

(Pr. Constantin Ghiţă, Ziarul Lumina)

(Video) PS Ignatie: „Nu este destul doar să aduceți copiii la împărtășit, trebuie să vă vadă cum vă rugați”

 

Venirea la biserică este o căutare

Preacucernice părinte, vă rugăm să ne daţi câteva repere despre cum să ne apropiem de sfânta biserică, de slujbele care se oficiază, pentru a ne folosi trupeşte şi duhovniceşte?

Orice om are un loc adânc în inimă, acolo unde îl simte pe Dumnezeu. Atunci când venim la biserică trebuie să ne străduim ca tot ceea ce facem să aibă legătură cu acel loc adânc din noi. Aceasta presupune un efort datorită firii noastre căzute, căci avem mintea împrăştiată şi de multe ori suntem ispitiţi să nu căutăm pe Dumnezeu, ci să ne gândim la lucrurile lumeşti, trecătoare, şi în acest mod lăsăm „cele ale lumii” să intre în acel loc care se cuvine doar lui Dumnezeu.

Dacă ne vom nevoi corect, Dumnezeu ne va ajuta cu darul Său şi va pune harul Lui în inima noastră şi ne vom umple de bucurie. Intrarea în lăcaşul sfânt este un prilej de introspecţie; după o rugăciune adâncă omul descoperă cât este de păcătos şi dacă este perseverent cu schimbarea în bine a vieţii lui, intră pe un drum al curăţirii interioare prin mila lui Dumnezeu.

Există şi o pregătirea trupească atunci când venim la biserică şi mai ales la Sfânta Liturghie. Oamenii de cu seară se spălau, îşi pregăteau hainele curate pentru a intra cu bună cuviinţă în casa lui Dumnezeu. Se întâmplă azi ca acest lucru să nu fie înţeles bine şi există persoane care se îmbracă pentru a atrage atenţia celor din jur, în special persoanele de gen feminin, uitând că omul în biserică este dator să fie atent la inima sa, şi nu la ceea ce cred ceilalţi despre el.

De asemenea, trebuie să existe o pregătire sufletească. Precum spune Scriptura, dacă suntem certaţi cu vreun frate, să mergem mai înainte să ne împăcăm cu el, şi mai apoi să aducem darul nostru la Sfântul Altar. Venirea la sfânta biserică este o căutare, care pe măsură ce trec anii este o căutare a vieţii noastre, este o bucurie de care nu ne-am mai lăsa. Un adevărat credincios nu poate să stea duminica acasă, când în biserică se slujeşte Sfânta Liturghie, fără să nu simtă o enormă părere de rău. La biserică stăm în faţa lui Dumnezeu, însă nu precum asistăm la un spectacol, unde ne desfătăm de frumuseţea cântărilor, ci cu evlavia unui bun credincios. Aici cântarea şi rugăciunea devin ale noastre, devin strigarea noastră către Domnul, iar această chemare în mod natural culminează cu aşteptarea Sfintei Împărtăşanii, când Hristos Domnul ni se dăruieşte.

Ştim din pilda vameşului şi a fariseului că trebuie să ne smerim în faţa Domnului pentru ca rugăciunea noastră să fie bine primită. Cum să participăm corect la sfintele slujbe?

Când venim în sfânta biserică bine este să ajungem înainte de începerea slujbei, să ne închinăm la sfintele icoane, să dăm pomelnicul, iar apoi să ne aşezăm liniştiţi în locul nostru. Dacă am întârziat mai mult, să nu tulburăm şi pe ceilalţi din biserică mergând până în mijlocul bisericii, ci să aşteptăm sfârşitul slujbei pentru a ne închina la sfintele icoane.

Poziţia trupului în biserică este foarte importantă, pentru că dispoziţia trupului se răsfrânge asupra sufletului; de preferat să stăm cu trupul într-un loc, adunaţi, cu capul plecat şi cu gândul la Dumnezeu. Această atitudine ajută sufletul să se înalţe către Domnul.

Dacă însă ne uităm în jurul nostru, ne foim, ne răsucim, ne plimbăm prin biserică, nu ne ajută nici nouă să ne adunăm mintea şi inima spre Dumnezeu, şi nici celor de lângă noi.

Mulţi tineri mi-au mărturisit că ar veni la biserică, însă sunt unii credincioşi care se uită la ei, îi analizează şi poate îi bârfesc. Aceasta nu este o scuză pentru cine vrea să vină la sfintele slujbe, dar este un lucru care împiedică pe unii credincioşi mai tineri să se apropie de Biserică.

(Diac. Marius Mircia, Ziarul Lumina)

 

 

 

 

VENIREA PREOTULUI CU ICOANA INAINTEA CRACIUNULUI Si A BOBOTEZEI

Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.Umblatul cu icoana pentru a vesti Nasterea Domnului este o randuiala foarte veche, urmele ei pierzandu-se in anii de inceput ai erei crestine. Astfel, aceasta traditie ne apare inca din primele secole ale crestinismului, inca de pe cand sarbatoarea Nasterii Domnului si cea a Bobotezei se sarbatoreau impreuna, in ziua de 6 ianuarie.Sarbatoarea Epifaniei (a Aratarii Domnului), cum erau numite cele doua mari praznice, s-a sarbatorit astfel pana in anul 379, cand cele doua mari sarbatori s-au separat in doua zile diferite. Din anul 379, Craciunul a inceput a se sarbatori la data de 25 decembrie, umblatul cu icoana fiind inca de atunci ceva binecunoscut.Venirea preotului cu icoana inaintea Craciunului este o frumoasa slujba misionara, avand mareata datorie de a anunta nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om, anume aceea de a se intrupa „pentru noi si pentru a noastra mantuire”. Se vede cum aceasta vizita a preotului pe la casele crestinilor este o datorie, ca un fel de strigat de bucurie ce nu poate fi oprit.Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. Astfel, in functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. La sate, aceasta vestire se petrece in chiar ajunul Craciunului, ori cu vreo doua zile mai inainte. In schimb, la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii pot incepe chiar cu cateva zile bune mai devreme.Preotul isi pune doar epitrahilul (dintre vestmintele liturgice), iar in mana poarta icoana Nasterii Mantuitorului Impreuna cu un dascal, care il insoteste, si cu credinciosii la care se opreste, preotul canta Troparul Nasterii Domnului, dand celor de fata spre sarutare, rand pe rand, icoana Nasterii Domnului. Bucuria Nasterii Domnului se pregusta inca de pe acum.Credinciosii simt mare bucurie fata de aceasta vizita a preotului cu icoana. Preotul vine cu Sfanta Icoana in casa fiecaruie, binecuvantand pe toti cei de fata, cat si pregatirile casei pentru intampinarea maretului eveniment al Nasterii. Fiecare dintre cei ai casei se ingrijeste de cate ceva, colindele se aud lin spre seara, parintele ciocane la usa purtand in maini Sfanta Icoana a Nasterii Domnului, credinciosii se umplu de bucurie sfanta, totul vesteste sarbatoarea.In comunitatea rurala traditionala, dupa momentul cantarii troparului Nasterii, preotul binecuvanta alimentele pregatite cu grija si asezate pe masa, langa icoane. Dupa ce alimentele au fost binecuvantate pot fi oferite de pomana pentru sufletele celor adormiti, astfel incat si acestia sa se bucure de de vestea cea minunata a Nasterii Domnului. Pentru sufletele celor adormiti se pregatesc colacei, bob fiert, grau fiert, prune uscate, sarmalute de post, precum si fructe, printre care mere si nuci.Cu toate acestea, sunt inca si unii dintre cei aflati in parohie care nu se bucura de acest lucru, ba mai mult se arata chiar mahniti de vizita preotului, neprimindu-l pe acesta in casele lor, pentru a vesti Nasterea Domnului. „Vine prea tarziu sau prea devreme. Ne deranjeaza.” Acestea sunt gandurile unora ca acestia. Cei care nu vibreaza deloc la aceasta sunt, in mare parte, oameni de la oras, la tara pastrandu-se inca mult mai vie constiinta bucuriei Craciunului, vestita prin preot. Preotul insa nu se supara, caci el are datoria de a vesti celor ce au „urechi de auzit” si de a mangaia pe cei bucurosi de Nasterea Domnului.Frumos da marturie un suflet cuprins de nostalgia copilariei, spunand astfel: „Ce pacat ca sunt din ce in ce mai putini oameni care sa iasa din casa si sa vada „pe unde a ajuns parintele”, asa cum faceau parintii si vecinii mei. Cat de mult mi-as dori sa-l mai aud pe tata spunand: „E pe la nea Ion”, adica la cinci case distanta de noi.”

Să faceți milostenie, însutit veți primi! Nu vă temeți că sărăciți!

Părintele-ARSENIE-PAPACIOC

”Sa faceti milostenie”, ne indemna Parintele Arsenie Papacioc. Ne spunea de asemenea: ”ca cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru ca atunci inseamna ca iubesti. Domnul, daca spune: ”Insutit veti primi!”, nu te teme ca saracesti. Vrei sa ai mai mult? Da din ”ce esti tu” si la saraci! Dar ce urmarim sa ne imbogatim? Ma doare inima de cel sarac. Nu te doar inima de el deloc? Pozitia asta este inconstienta, de stapan, asta este dezastrul societatii. Firea pervertita de indeamna, bineinteles, sa tii cont numai de al tau si foarte greu te rupi si pentru celalalt. Si tocmai asta este porunca: sa te rupi. (…)

Milostenia nu este numai sa dai din traista. Milostenia este sa accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand. Ai un coleg care are un necaz, trebuie sa stii sa-i faci o mangaiere, sa-i descretesti fruntea. la saraci poti sa faci o rugaciune scurta: ”Doamne miluieste-l!”, daca nu poti sa-i dai ca esti in tramvai si el este pe trotuar. Intrebarea se pune: cum ne este inima noastra in legatura cu suferinta din jur?

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata ca tu esti Hristos. Apoi nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El intinde mana sa-ti dea Imparatia Cerului si tu nici nu observi.

Fratii mei, tineti minte: ”cersetorii sunt personaje biblice!”. Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit! Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat si zic:”Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne in Imparatia Ta!” si are valoare. Sa nu asteptati sa-i intalniti!

Cautati-i, pentru ca gasindu-i pe ei, te-ai gasit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mantuitorul cand faci o milostenie.

Obisnuiti-va sa nu traiti numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi. Sa nu lasati mana intinsa nici cand va da, nici cand va cere.”

 

 

                                                                                                                              

   

 

Cinstirea Sfintelor Moaste

Sfintele moaste sunt trupuri neputrezite sau ramasite din trupurile lor,prin care bunul Dumneyeu isi arata atotputernicia , savarsind prin ele minuni intru preamarirea Sa, spre cinstirea alesilor Sai si pentru ajutorul crestinilor in necayurile lor. Sfintele moaste fac dovada urmarii lui Hristos si a marturisirii Lui pana la jertfa de sine a oamenilor cu viata sfanta; ele arata starea lor induhovnicita si asemanatoare cu Dumnezeu, la care au ajuns acestia,prin actualizarea chipului divin si prin harul Sfantului Duh ce lucreaza in ele. Sfintele moaste sunt exceptii de la regula descompunerii trupului dupa moartea fizica,voite si randuite de Parintele ceresc, ca semne ale prezentei harului sfintilor, ca anticipare a invierii mortilor cu trup nou indumnezeit si induhovnicit. Cei care se indoiesc de cinstirea sfintelor moaste in Biserica Crestina,, invocand interdictii din Vechiul Testament (Deuteronom 21,23; Numeri 19,11-13),trebuie sa stie ca ele au trecut deja de faza putrezirii, ca au fost inmormantate  dupa randuiala,iar bunul Dumnezeu a fost Cel care a ingaduit ca ele sa fie descoperite si sa faca semne si minuni spre intarirea in credinta si folosul celor vii. Exceptii si minuni in legatura cu ramasitele pamantesti ale sfintilor avem si in Vechiul Testament: dreptii Enoh si Ilie au fost ridicati cu trupul la cer (Facere 5,24;Evrei 11,5; IV Regi 2,11), Moise a ridicat osemintele lui Iosif  din Egipt si le-a adus  cu mare cinste in Canaan (Iesire 13,19), iar prin atingerea cu osemintele profetului Elisei,un mort a inviat (IV Regi 13,20-21).Ne intrebam:oare minunea invierii acelui mort prin atingerea de osemintele profetului Elisei cel atat de bine placut Domnului,nu era ea insasi o profetie a puterii dumnezeiesti pe care aveau sa o primeasca moastele sfintilor in Biserica Crestina? Acelor neoprotestanti care se impotrivesc , spunand ca inchinarea la sfintele moaste este idolatrie (Iesire 20,2-5;Deuteronom 5,6-9) si ca cei morti nu pot lauda pe Domnul (Psalm 87,11), le raspundem ca ei continua sa faca confuzie intre venerare (cinstirea acordata sfintilor) si adorare (inchinarea care se cuvine numai lui Dumnezeu). Nu se inchina nimeni la sfintele moaste ca lui Dumnezeu ,dar ele sunt si raman dovada ca sfintii au ramas in dreapta credinta  pana la ultima suflare prin iubirea neconditioanta a  aproapelui ( Galateni 5,6) , fapt pentru care mostenesc Imparatia Cerurilor ( Luca 16,23-25)  si se roaga pentru noi la Tronul Sfintei Treimi pentru noi ( Apocalipsa 5,8).

 

                                                                   

Reclame

HRAMUL PAROHIEI : "SFANTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA" si "SFANTUL BONIFACIU"